Reguli pariuri de poker

În afară de cazul în care în mod explicit se specifică altceva, unui jucător trebuie să i se împartă cel puţin o mână pentru ca pariurile pe acel jucător să rămână valabile. În cazul în care unui jucător nu i se împarte o mână, pariurile pe acel jucător vor fi declarate nule.

Pariurile pre-eveniment vor fi în general disponibile până când se împarte prima mână. După aceea, pot fi oferite pariuri în-joc. Situaţia pariurilor pe câştigătorul turneului va fi stabilită în baza jucătorului care este declarat câştigător oficial al turneului.

Cotele pe turneele de poker pre-eveniment pot fi afişate uneori cu un câmp incomplet. Multe turnee majore sunt evenimente care se derulează pe termen lung, cu sateliţi de calificare în derulare, în care câştigătorii şi jucătorii calificaţi vor fi adăugaţi la eveniment, culminând în cifre finale cu mult mai mari decât oferta noastră iniţială. În aceste situaţii, toţii participanţii finali vor fi luaţi în considerare în privinţa pariurilor, indiferent de numărul menţionat la momentul plasării pariului.

Situaţia pariurilor este stabilită imediat ce este declarat un câştigător. Pariurile each way sunt disponibile acolo unde este specificat acest lucru.

În cazul în care se ajunge la o înţelegere la masă, atunci poziţiile finale vor fi determinate după poziţiile finale reale ale participanţilor, aşa cum sunt listate în rapoartele oficiale ale turneului, fără a se ţine cont de nicio înţelegere.

Dacă un Turneu a fost abandonat sau nu a putut fi finalizat din orice motiv, atunci pariurile pe câştigătorul Turneului vor fi declarate nule. Vor rămâne valabile doar pariurile a căror situaţie a fost deja determinată. De exemplu, dacă un turneu este abandonat când au mai rămas 9 jucători, atunci pariurile pe 'Termină între primii 9' vor rămâne valabile, dar pariurile pe 'Termină între primii 3' vor fi declarate nule.

Dacă un turneu nu are loc, atunci toate pariurile pe acel eveniment vor fi declarate nule, în afară de cazul în care turneul are loc în cel mult 48 de ore de la ora de start programată iniţial.

Orice jucător care începe Turneul dar mai târziu se retrage sau este descalificat înainte de final, va fi considerat necâştigător.

Orice manipulare a jocului şi/sau activităţi suspicioase de pariere pe opţiunea de pariere care are loc, inclusiv dar fără a se limita la, collusion (colaborare) pe durata turneului, poate face pariurile puse de jucătorii vinovaţi să fie considerate necâştigătoare.

Global Poker League

În cazul în care un anume jucător specificat nu participă într-un meci 1-la-1, toate pariurile pe acel meci vor fi anulate.

În cazul în care orice jucător specificat nu participă într-un eveniment six-max, toate pariurile pe acel meci vor rămâne valabile.

 

Dacă ai întrebări legate de pariurile sportive de la BetStars, contactează support@betstars.ro.

Întrebări frecvente pariuri sportive

Sports Betting FAQ

Aici găseşti răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind pariurile sportive de la BetStars.

Serviciu Clienţi

Support

Serviciul Clienţi BetStars este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru a te ajuta şi poate răspunde oricărei întrebări a cărui răspuns nu poate fi găsit în paginile de Întrebări frecvente.

Jocul pe bani reali

Chip Stack

Fă prima ta depunere de bani reali şi joacă la BetStars! Depunerile sunt rapide şi sigure.